Oct 262010
 

Zeci de mii de oameni din toată ţara vin să îşi strige sărăcia în Capitală. Vor protesta chiar în ziua în care Opoziţia încearcă să dărâme Guvernul Boc.
Mii de oameni din Timişoara, Baia Mare sau Cluj Napoca au plecat deja spre Bucureşti.

De la Timişoara vin o mie de oameni, cu autocarul, trenul sau maşinile personale. Alte câteva sute au plecat din Baia Mare şi Cluj-Napoca.

“Nu mai putem suporta jignirea care ne-o aduce acest guvern: salariile diminuate cu 40% nu cu 25% aşa cum spuneau dânşii, este o bătaie de joc la adresa noastră, a tuturor”, spune un protestar

“Sprijin moţiunea şi îmi doresc ca guvernul să cadă sau să găsească o soluţie comună ca noi toţi să trăim bine, şi pensionarii şi copiii şi tinerii şi vârsta a treia să aibă şansa să viseze la o pensie onorabilă”, a spus un alt protestar.

Şi membrii sindicatului Sanitas Maramureş au plecat spre Capitală.

“Dorim să fim respectaţi, noi suntem din sănătate şi să nu ne trimită domnul preşedinte din ţară. Dacă nu sunt în stare să guverneze atunci să plece ei din ţară”, a spus un sindicalist.

Din Cluj Napoca 150 de oameni vin în Capitală cu autocarele.

“A patra oară mergem la Bucureşti si sperăm ca de data asta să fie cu folos. Guvernul ăsta e incompetent, ne-a adus în pragul sărăciei, nu ne mai putem plăti facturile, iarna asta o să fie dezastru”, spune un sindicalist.

Alţi aproximativ 750 de sindicalişti din Cluj vin la mitingul de la Bucureşti.

Peste 80.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi să participe miercuri, în Capitală, la un amplu protest. Sindicatele vor cere demisia întregului Guvern. Mitingul se desfăşoară în aceeaşi zi cu votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de Opoziţie. Sindicaliştilor din Piaţa Victoriei li se vor alătura şi circa 2.000 de studenţi, a anunţat Uniunea Naţională a Studenţilor din România.

Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei anunţă restricţii de trafic pe arterele centrale ale Bucureştiului pentru ziua de 27 octombrie, când este programat mitingul organizat de confederaţiile sindicale, la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 80.000 de sindicalişti. VEZI STRĂZILE RESTRICŢIONATE ŞI RUTELE OCOLITOARE

Marele protest din Capitală va avea loc în ziua în care în Parlament va fi dezbătută şi votată moţiunea de cenzură depusă de PSD, PC şi PNL împotriva Guvernului Boc. Marţi, preşedintele PSD a lansat un apel către parlamentarii Puterii să susţină moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie. Potrivit lui Ponta, Opoziţia ar mai avea nevoie de doar patru voturi pentru demiterea Guvernului, ceea ce înseamnă că PNL şi PSD ar fi convins 21 de parlamentari să schimbe armele. VEZI CALCULELE OPOZIŢIEI

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)