Nov 282010
 

Emoţii pentru viitorii medici. Absolvenţii care au luat rezidenţiatul îşi vor alege specialitatea medicală. Sâmbătă şi duminică, în 11 centre universitare din ţară se face repartiţia pe locuri şi posturi a viitorilor medici. După ce joi au fost anunţate rezultatele finale la rezidenţiat, mulţi candidaţi au spus că au fost dezavantajaţi.

Reparţiţia absolvenţilor de Medicină care au luat rezidenţiatul continuă şi duminică, în 11 centre universitare din ţară. Sâmbătă, în prima zi, a fost agitaţie mare în Amfitreatul Spitalului Universitar din Capitală.

Dacă în sală, toată lumea era concentrată să-şi audă numele, la intrare a existat şi un promovat nemulţumit. Acesta vroia să i se explice care sunt motivele pentru care au fost anulate 5 întrebări şi a pierdut 20 de puncte şi astfel a căzut şi în clasamentul final. El şi-a afişat în piept un fluturaş pe care scrie “Ruşine”

“Asta este sentimentul pe care îl simt. Asta este calitatea mea. Am fost declasat cu vreo 200 şi ceva de locuri”, a declarat candidatul

Cei de la pază nu l-au lăsat să ajungă în sală decât dacă renunţa la hârtia de pe piept. Tot nemulţumitul a chemat şi poliţia. În cele din urmă, a ajuns în amfiteatru. Cei care deja îşi ocupaseră locul erau foarte fericiţi.

“Foarte mari emoţii în primul rând. Foarte, foarte mari emoţii. Eu am luat chirurgie plastică pe Bucureşti”, a spus un medic rezident.

Concursul de rezidenţiat s-a desfăşurat duminica trecută, rezultatele finale au fost date joi şi 87% dintre candidaţi au promovat. O parte dintre candidaţi susţin că au fost dezavantajaţi pentru că au fost anulate 5 grile de la examen şi în acest fel au pierdut mai multe locuri în ierarhie.

La concursul din acest an, 5.130 de persoane au candidat pe cele 3.505 locuri scoase la concurs. 4.138 de candidaţi s-au înscris la medicină, 701 la medicină dentară şi 111 candidaţi la farmacie.

4.499 de candidaţi aşteaptă să fie repartizaţi pe cele 3.505 locuri disponibile.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)