Dec 022010
 

Sudul ţării a fost martorul unui fenomen meteo mai rar, cunoscut de specialişti drept “freezing rain”, sau pe limba noastră, ploaie îngheţată.

Ploaia îngheţată apare atunci când temperatura se află sub pragul de îngheţ. Picăturile de ploaie se suprarăcesc în timp ce trec printr-un strat de aer cu temperaturi sub 0 grade, la câţiva metri de pământ, iar apoi îngheaţă la impactul cu orice obiect întâlnit.

Furtunile din ploaie îngheţată se numesc “furtuni de gheaţă”. Ploaia îngheţată cauzează probleme serioase străzilor, copacilor şi liniilor de curent electric. Este foarte periculoasă pentru avioane, întrucât gheaţa poate remodela aripa şi alte suprafeţe de control al zborului.

De obicei, ploaia îngheţată este asociată cu apropierea unui front cald, iar aerul rece, sub pragul de îngheţ, este blocat în stratul inferior al atmosferei. Practic,ploaia trece prin-un strat de aer rece aflat deasupra pământului şi se răceşte foarte mult. Picăturile în sine nu îngheaţă, însă, fenomen cunoscut drept suprarăcire. Când picăturile suprarăcite ating pământul, cablurile electrice, copacii, avioanele sau orice are o temperatura sub 0 grade, îngheaţă instantaneu, formând o crustă subţire de gheaţă.

Ploaia îngheţată este deosebit de periculoasă pentru avioane, întrucât cele mai multe din ele nu au echipamentul de dezgheţare necesar pentru a zbura în astfel de ploi. Ploile îngheţate foarte puternice pot copleşi, însă, chiar şi cele mai sofisticate echipamente de dezgheţare ale avioanelor şi elicopterelor.

Freezing rain, fatal pentru şoferi


Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)