Mar 202010
 

Aproape 1.000 de reprezentanţi ai românilor din Harghita, Covasna şi Mureş s-au adunat, sâmbătă, la Topliţa, în Harghita. Ei au cerut autorităţilor statului să ia măsuri ca să nu mai fie discriminaţi în judeţele cu populaţie predominant maghiară. La adunare au luat parte mai mulţi lideri politici de la PSD, PNL şi PRM.

“Ţinutul Secuiesc nu este în România, pentru că nu există Ţinutul Secuiesc. Niciodată PSD nu va accepta modificarea Constituţiei, pentru ca în România să existe altă limbă oficială decât limba română. Niciodată nu vom accepta ca în România să existe autonomie pe criterii etnice”, a declarat Victor Ponta.

Pe de altă parte, preşedintele UDMR, Marko Bela, a spus că politicienii, în loc să aţâţe spiritele, ar trebuie să le explice românilor că nu-şi vor pierde niciun drept dacă maghiarii vor dobândi mai multe. “Manifestarea de la Topliţa a fost organizată de unii lideri politici, de cei de la PSD, un partid din opoziţie care acum vrea să lovească şi în UDMR”, a precizat Marko Bela.

Adunarea de la Topliţa a avut loc în replică la manifestaţiile de pe 15 martie, cu ocazia Zilei Maghiarilor. Românii strânşi la Topliţa au adoptat un memorandum în care cer autorităţilor statului ia măsuri să nu mai fie discriminaţi în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Ei mai cer Parlamentului să nu adopte legea Statului Minorităţilor Naţionale şi să promoveze un cadru legislativ care să asigure respectarea limbii române ca singura limbă oficială în administraţia publică locală.

sursa:realitatea.net

Românii nu vor ca maghiara să devină limbă oficială în Ţinutul Secuiesc
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.