Nov 082010
 

Şacalul auriu este o specie nouă în România, fiind cel mai des întâlnită în zona oraşului Giurgiu, în Deltă şi la Călăraşi. Cercetătorii spun că animalul a venit la noi din cauza schimbărilor climatice.

Şacalul auriu s-a întins deja în mare parte din teritoriul ţării noastre, ajungând la Braşov şi chiar până în Maramureş. Dr. Dumitru Murariu, directorul Muzeului Naţional Grigore Antipa, a declarat pentru gandul.info că şacalul a venit la noi din cauza modificării habitatelor din Grecia, cel mai probabil, unde există semnale că ar fi dispărut, în urma schimbărilor climatice.

Nu se ştie numărul exemplarelor de şacali din România sau dacă ar trebui ocrotiţi prin lege, mai scrie gandul.info.

Garda Verde, ce aparţine de ONG-ul Crispus Sibiu,  va trimite un proiect programului european de finanţare LIFE-Biodiver-sitate, pentru a studia populaţiile de şacal din România. Garda Verde a făcut deja o expediţie, Orizont 2010, şi a aflat că şacalului auriu îi place cel mai mult în Deltă şi la Călăraşi.

Şacalul auriu face parte din familia canidelor, precum vulpea şi lupul, şi locuieşte în nordul Africii, în sud-estul şi centrul Europei, dar şi în Asia. Şacalii au 38-50cm înălţime până la umăr şi între 74-106cm lungime, cântărind între 7-15 kg, fiind mult mai mic decât lupul.

Ei preferă să îşi petreacă ziua în zone mlăştinoase, pentru a ieşi noaptea la vânat prin curţile oamenilor, înfruptându-se chiar şi din legume.

În România, şacalul a fost văzut pentru prima oară în 1929, însă apoi a dispărut.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)