Apr 032011
 

 

Guvernul va îngheţa până la sfârşitul acestui an salariile profesorilor care au câştigat în instanţă majorări salariale, la un nivel plafonat la remuneraţia din luna ianuarie, şi va interzice acordarea de noi drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă, sub sancţiuni penale.

 

Documentul pregătit de Guvern sub forma unui proiect de lege privind salarizarea în acest an a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, obţinut de MEDIAFAX, conţine anexe detaliate privind salariile brute de încadrare pentru toate cadrele didactice şi întregul personal auxiliar din învăţământul universitar şi cel preuniversitar şi prevede în mod distinct că acestea vor fi menţinute până la 31 decembrie 2011.

“Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederile legii”, se arată în actul normativ.

Documentul stabileşte totodată că personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ nu va primi sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 şi nici prime de vacanţă, tichete de masă, tichete-cadou şi indemnizaţii la ieşirea la pensie, precum şi că munca suplimentară va fi compensată numai cu timp liber.

Proiectul relevă că salariile brute de încadrare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar vor fi plafonate la 979 de lei pentru un profesor debutant cu studii superioare de lungă durată, la 932 de lei pentru un profesor debutant cu studii superioare de scurtă durată şi la 1.101 de lei pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I cu vechime cuprinsă între doi şi şase ani.

Un profesor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I cu vechime între 10 şi 14 ani va avea un salariu de încadrare de 1.391 de lei, remuneraţia urmând să urce corespunzător vechimii, la 1.481 de lei pentru activitatea desfăşurată pe parcursul a 18-22 ani, la 1.713 lei pentru 30-35 ani şi la 1.894 de lei pentru vechime de peste 40 de ani.

Pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată şi grad didactic definitiv, salariul de încadrare va fi cuprins între 986 de lei pentru vechime între doi şi şase ani, 1.132 de lei pentru vechime între 10 şi 14 ani, 1.181 de lei pentru vechime 18-22 ani, 1.375 de lei pentru vechime 30-35 ani şi 1.499 de lei pentru vechime peste 40 de ani.

În cazul institutorilor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I sunt prevăzute salarii de încadrare de 1.027 de lei pentru vechime 6-10 ani, de 1.224 de lei pentru vechime 18-22 ani, de 1.428 de lei pentru vechime 30-35 ani şi de 1.582 de lei pentru vechime peste 40 de ani. Un institutor debutant nu va depăşi un salariu de încadrare de 838 de lei.

În acelaşi timp, un învăţător/educator grad didactic I va avea un salariu de încadrare de cel mult 961 de lei pentru o vechime de 6-10 ani şi nu va depăşi 1.477 de lei la o vechime de peste 40 de ani.

Profesorii universitari cu vechime cuprinsă între 10-15 ani vor avea un salariu minim de încadrare de 2.516 de lei şi unul maxim de 4.959 de lei, iar pentru o vechime mai mare de 40 de ani vor avea un salariu de încadrare cuprins între minim 3.731 de lei şi maxim 6.971 de lei.

Salariile de încadrare includ majorarea de 15% aplicabilă pentru acest an şi sporurile aferente.

“Încălcarea dispoziţiilor legii privind stabilirea salariului de bază individual şi a celorlalte drepturi, precum şi acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală a persoanelor vinovate”, este stabilit în document.

Guvernul a decis, joi, să promoveze în Parlament, posibil prin angajarea răspunderii, un proiect de act normativ care să plafoneze majorarea salariilor pentru profesori, considerând că economia nu poate suporta la acest moment o creştere salarială de 50%.

Money

MONEY.ro

 

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)