Dec 022010
 

Şansele unei vieţi extraterestre au crescut o dată cu descoperirea faptului că numărul stelelor din univers ar putea fi de trei ori mai mare decât ceea ce se ştia până acum.

Prin urmare, numărul stelelor ar fi de trei septilioane, adică un 3 urmat de 24 de 0, mai mult decât numărul boabelor de nisip de pe întreaga Terra.

Descoperirea creşte şansele existenţei vieţii extraterestre, mai ales odată cu anunţul care va fi făcut în această seară de NASA, care ar fi găsit dovezi ce susţin ipoteza.

“Noile stele” sunt pitici roşii.

Astronomul Pieter van Dokkum spune că există probabil trilioane de “Pământuri” care orbitează aceste stele.

Piticii roşii sunt cele mai frecvente tipuri de stele. Dar inabilitatea noastră de a “vedea” prea multe în afara galaxiei noastre însemna că nimeni nu şi-a dat seama cât de comune sunt ele.

Profesorul van Dokkum, de la Universitatea Yale din SUA, a folosit unul dintre cele mai mari telescoape pentru a se uita mult mai departe faţă de Calea Lactee, în opt galaxii eliptice, în formă de ou.

Telescopul gigantic de la Observatorul Keck din Hawaii a înregistrat modelul luminii emise de piticii roşii, iar “semnătura” a fost mai puternică decât se aştepta.

Galaxiile eliptice s-au dovedit a fi casa a de 20 de ori mai multe stele pitice roşii decât sunt în Calea Lactee. Ceea ce înseamnă că în Univers, numărul stelelor s-ar putea tripla, scrie revista Nature.

Oamenii de ştiinţă de la NASA vor anunţa joi că au descoperit bacterii care trăiesc în arsenic, un element despre care se credea că este prea toxic pentru a susţine viaţa. Descoperirea remarcabilă susţine ipoteza că viaţa ar putea exista pe alte planete care nu au fosfor în atmosferă, considerat vital pentru începutul vieţii.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)