Nov 262010
 

Sonda Mars Reconnaissance Orbiter a descoperit pe Marte o construcţie neobişnuită care seamănă cu un pod. Oamenii de ştiinţă americani presupun că podul a apărut pe locul în care pe vremuri şerpuia o sursă de apă.

Existenţa apei pe Planeta Roşie a fost probată de mai multă vreme. În plus, în luna iunie a acestui an, astronomii NASA au descoperit pe câmpia din nordul Marte urmele unei mări, cu diametrul de mai mult de 2000 km şi adâncimea de 8 kilometri.

Astronomii de la Universitatea Colorado cred că pe Marte a existat chiar un ocean, ce se întindea pe circa 36% din suprafaţa planetei.

Un alt grup de oameni de ştiinţă americani înclină să creadă că podul menţionat s-a format sub influenţa deplasării rocilor de pe Marte.

Savantul rus Aleksandr Rodin, de la Institutul de Cercetări Spaţiale de pe lângă Academia de Ştiinţe a Rusiei, a avansat o altă versiune. În opinia sa, acum circa 2,5 miliarde de ani, când au erupt vulcanii de pe Marte, lava s-a scurs într-un tunel subteran, care s-a răcit cu timpul, iar vânturile şi procesele tectonice i-au distrus structura. Podul descoperit pe Marte ar fi o rămăşiţă a acelui tunel de lavă. ‘De fapt, nu e nimic suprinzător în această descoperire. Pentru Marte, o astfel de construcţie este previzibilă şi normală’, adaugă el.

sursa realitatea.net

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)