Aug 042011
 

 

Universităţile vor fi clasificate în funcţie de nivelul studiilor pe care le organizează – licenţă, masterat sau doctorat -, programele de învăţământ ale acestora vor fi de asemenea ierarhizate în funcţie de performanţă, iar alocaţiile bugetare vor fi prioritizate pe baza acestor ierarhii.

Noul sistem va fi aplicat în baza unei metodologii aprobate, miercuri, de Guvern, a anunţat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Acesta a susţinut că, până în prezent, locurile la licenţă, masterat sau doctorat erau alocate după “bunul plac al ministrului”, dar că, potrivit noii metodologii, universităţile vor fi sprijinite financiar pe baza unor criterii de perfomanţă clar definite.

“Statul va aloca resurse acolo unde există resurse de a se face performanţă”, a spus ministrul Funeriu.

Acesta a afirmat că universităţile au raportat deja o parte dintre indicatorii ceruţi pentru clasificare şi a precizat totodată că Ministerul Educaţiei are dreptul de a sancţiona universităţile care raportează date false.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)