Aug 142010
 

Spectacolele animalelor le înfăţişează publicului într-un mod umilitor, care nu promovează empatia şi respectul. Nu au nicio valoare educaţională, întrucât animalele nu sunt văzute în condiţii asemănătoare habitatului lor natural, spune Fundaţia Animal Asia.

Mii de animale care apar în circurile din China sunt băute şi abuzate, în mod repetat, potrivit unei asociaţii caritabile.

Urşii sunt biciuiţi şi bătuţi cu beţe, elefanţii sunt împunşi cu cârlige de metal, iar tigrii şi leii trec prin dureri de neimaginat în timp ce li se scot colţii şi ghearele, spune Fundaţia Animal Asia.

Zeci de mii de chinezi merg la circ să vadă urşii cum merg pe motociclete şi se luptă în meciurile de box, tigrii care merg pe cai şi maimuţele care pedalează la biciclete.

“Spectacolul, metodele abuzive de dresaj şi condiţiile de găzduire inadecvate le fac pe aceste animale să sufere enorm”, spune fundaţia.

Problema abuzului animalelor în China a reieşit la suprafaţă după ce 11 tigri au murit de foame într-o grădină zoologică, în doar trei luni. Săptămâni întregi au fost hrăniţi doar cu oase de pui, murind de foame în cele din urmă.

Luna trecută, Administraţia Pădurilor din China a dat un ordin împotriva abuzului animalelor. Ordinul a criticat parcurile cu animale pentru că sunt obsedat de profit financiar şi nu sunt atente la măsurile de protecţie a necuvântătoarelor.

Fundaţia Animal Asia spune că urşii negri sunt cei mai des întâlniţi în circuri, de obicei fiind forţaţi să meargă pe bicicletă, tricicletă şi chiar pe cai. Trebuie să stea în echilibru pe mingi, să facă acrobaţii şi chiar să boxeze unii cu ceilalţi.

Urşii sunt biciuiţi sau bătuţi cu beţe, în mod regulat, de către dresorii lor.

“Toate spectacolele lor se bazează pe frică şi intimidare. Pentru a forţa animalele să facă lucruri nenaturale, circarii trec la bătaie”, a spus fundaţia.

Animalele sunt ţinute în cuşti minuscule de beton, fără acces la apă, de cele mai multe ori. Unele din ele au semne vizibile ale faptului că sunt bolnave, bătute şi înfometate.

Spectacolele animalelor le înfăţişează publicului într-un mod umilitor, care nu promovează empatia şi respectul. Nu au nicio valoare educaţională, întrucât animalele nu sunt văzute în condiţii asemănătoare habitatului lor natural”, a declarat David Beale, directorul fundaţiei.

Cazul Chinei nu este singular. Sute de mii de animale suferă cumplit pe întreg globul pentru distracţia oamenilor, care nu îşi pun aproape niciodată întrebări despre viaţa dureroasă a fiinţelor sălbatice şi cărora, de multe ori, nici nu le pasă.

sursa realitatea.net

Urşi pe motociclete şi tigri pe cai: Mii de animale, bătute şi chinuite în circurile din China
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.