Jun 282010
 

Peste 200.000 de elevi au dat luni proba scrisă la limba şi literatura română, din cadrul examenului de Bacalaureat. Vezi ataşat subiectele şi baremele de evaluare.

Primul test din cadrul bacalaureatului a început la ora 9.00. Elevilor li s-a cerut să facă un eseu pe baza basmului cult pe care l-au studiat, să comenteze un text la prima vedere scris de Vasile Alecsandri şi să conceapă un text în care să-şi spună punctul de vedere despre omenie, plecând de la proverbul, “fapta bună îl laudă pe om”.

18 elevi din judeţele Giurgiu, Mehedinţi, Hunedoara, Braşov, Vaslui şi Alba nu s-au putut prezentat la examen din motive obiective, iar alţi cinci din Cluj, Constanţa, Giurgiu şi Bucureşti au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că au fost primite câteva sesizări la linia TelVerde specială, cu privire la nereguli în desfăşurarea examenului. “Au fost câteva sesizări, am contactat inspectorii şcolari acolo. Din Bihor am fost sunaţi, dar din păcate oamenii nu se prezintă. S-a sugerat că la un liceu au intrat elevii cu fiţuici. Evident s-a verificat şi s-a stabilit că este fals”, a declarat Funeriu.

Proba la limba şi literatura română s-a desfăşurat în 630 de centre. Pentru sesiunea iunie-iulie 2010 a examenului de bacalaureat s-au înscris 217.227 candidaţi. Elevii au avut la dispoziţie trei ore pentru rezolvarea subiectelor.

Marţi, elevii vor susţine proba de limbă maternă.

Calendarul examenului de Bacalaureat

30 iunie 2010 – Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
1 iulie 2010 – Proba la alegere a profilului şi specializării – probă scrisă
3 iulie 2010 – Afişarea rezultatelor (până la orele 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
5-6 iulie 2010 – Rezolvarea contestaţiilor
7 iulie 2010 – Afişarea rezultatelor finale

Părinţii şi elevii vor putea sesiza neregulile apărute în organizarea şi derularea examenului de bacalaureat la linia TEL VERDE 0800801100 pusă la dispoziţie de Ministerul Educaţiei.

Cât priveşte plata profesorilor care participă la examenul de bacalaureat, Daniel Funeriu a declarat că aceasta este comparabilă cu cea de anul trecut, iar sumele alocate nu vor fi reduse.

sursa realitatea.net

Vezi subiectele şi baremele la proba de limba şi literatura română de la Bac
Rate this post
Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • Google Buzz
  • LinkedIn
  • MySpace

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.